Cadastrarea terenurilor agricole face parte din Programul național de cadastru si carte funciară, prin care, până în 2023, urmează să fie cadastrate și intabulate, în mod gratuit, toate casele și terenurile din România. Unii cititori ne semnalează faptul că, totuși, primăriile le solicită bani pentru cadastrarea terenurilor agricole și ne întreabă dacă acest lucru este legal sau nu.

cadastrarea-terenurilor-agricole-1024x682

Cadastrarea terenurilor agricole este prevăzută de HG nr 294/2015 privind Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Obiectivul acestui program constă în măsurarea și înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România(case și terenuri), în sistemul integrat de cadastru și publicitate. Este cel mai mare proiect de acest gen, din ultimii 150 de ani. În momentul de față, situația în domeniu este catastrofală: din numărul total de imobile, de 40 de milioane ( 8 milioane în mediul urban și 32 de milioane în rural), sunt înregistrate doar circa 22%. Pe de altă parte, ca urmare a unor greșeli comise în procesul de retrocedare, sau a unor neclarități în privința moștenitorilor legali, multe dintre înregistrări, mai ales la terenuri, sunt suprapuse, pe aceeași suprafață figurând doi sau chiar mai mulți proprietari. Prin aplicarea acestui program, toate aceste probleme urmează a fi clarificate, actele vor fi rectificate, atât la cadastru cât și la notariate, conform legii.

Cadastrarea terenurilor agricole, finanțată de ANCPI

La 30 iunie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind modificarea și completarea legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996. Una dintre principalele prevederi ale actului normativ vizează chiar cadastrarea terenurilor din extravilan, adică, a terenurilor agricole. Concret, actul normativ prevede că sumele aferente cadastrării proprietăţilor situate în extravilan vor fi achitate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), însă primăriile care nu au imobile în extravilan, pot beneficia de realizarea gratuită a cadastrului şi pentru proprietăţile din intravilan. Dar, acest lucru se va întâmpla pe măsura derulării Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023. Or, până în prezent, programul a fost demarat în doar 147 de localități (Unități Administrativ teritoriale, adică UAT-uri) din zona rurală, din întreaga țară. Cele 147 de localități au fost împărțite în 10 loturi. În cadrul fiecărui Acord cadru, se vor încheia unul sau mai multe contracte subsecvente pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, un contract subsecvent având ca obiect, în funcție de bugetul alocat, 3-5 localități. Întregul proces de prioritizare a UAT-urilor care vor urma a fi incluse în program este în desfășurare la nivelul ANCPI. Potrivit agenției, lucrările au fost deja demarate în primele 63 de comune. “În total, aproximativ 224.000 de români vor beneficia în perioada următoare de cadastru gratuit” – precizează ANCPI.

Primele localități care vor beneficia de cadastru gratuit

Județul                                                 Localitățile

Arad                 Covăsânț, Fântânele, Frumușeni, Livada, Vladimirescu

Timiș                Bethausen, Bara, Balinț, Secaș

Caraș-Severin  Vermeș, Berzovia, Măureni

Mehedinți      Pătulele, Vânjuleș, Rogova

Gorj                 Logrești, Berlești, Hurezani, Țânțăreni

Dolj                 Pielești, Goicea, Coțofenii de Jos, Brădești

Vâlcea            Diculești, Făurești, Valea Mare, Fârtățești

Olt                   Vișina, Milcov, Oboga, Vișina Nouă, Brastavățu, Vădastra

Argeș              Recea, Izvoru, Miroși, Căldăraru

Teleorman     Segarcea Vale, Lița, Ciuperceni, Traians

Dâmbovița     Bilciurești, Dobra, Băleni

Ilfov                1 Decembrie, Copăceni, Clinceni

Iași                  Dumești, Lețcani, Movileni

Botoșani        Sulița, Coșula, Copălău

Suceava         Cornu Luncii, Preutești, Boroaia, Forăști

Neamț           Grumăzești, Bodești, Dobreni, Săbăoani, Tămășeni, Cordun

Bilieşti, Goleşti, Gologanu, Milcovul, Răstoaca, Suraia

Sursa: ANCPI

Primăriile trebuie să-i informeze pe proprietari

În toate localitățile, primăriile vor tipări şi distribui materiale informaţionale (pliante, postere) și vor organiza cel puţin două runde de întâlniri de informare cu locuitorii. Prima rundă se va organiza înaintea începerii lucrărilor de teren, iar a doua rundă în perioada de pregătire a documentelor tehnice ale cadastrului. De asemenea, primăriile sunt obligate să organizeze cel puţin două puncte de informare, unde cetăţenii pot solicita explicaţii suplimentare. Potrivit ANCPI, la nivelul unei localități, întreaga procedura va dura între 12 și18 luni. Durata este determinată de mărimea localității și de modul cum au fost aplicate legile proprietății. Finanțarea lucrărilor este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din alte surse: fonduri externe nerambursabile și bugete locale.

Cadastrarea terenurilor agricole, la mâna primarilor

Așadar, în aceste localități, precum și în cele în care va fi demarat programul, cadastrarea și intabularea, atât a imobilelor, cât și a terenurilor, inclusiv a celor agricole, se va face în mod gratuit. Pentru aceasta însă, primăriile trebuie să parcurgă o anumită procedură. În acest scop, ANCPI a lansat ghidul primarului pentru înscrierea imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, care descrie etapele pe care primăriile trebuie să le parcurgă pentru a obţine finanţare. Conform ghidului, ANCPI va vira banii în conturile primăriilor după recepţia lucrării şi deschiderea cărţilor funciare la finalizarea lucrărilor. ANCPI a stabilit sumele care pot fi plătite primăriilor în 2016 din veniturile proprii ale instituţiei. Astfel, fiecare unitate administrativ-teritorială care va intra în program va putea primi până la 135.000 lei. Bugetul alocat de agenţie în acest an este de 90,7 mil. Euro.

Demarat la finalul anului trecut, PNCCF a condus până acum la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în 18 unităţi administrativ teritoriale, ceea ce reprezintă circa 175.000 de imobile. Acestea au ridicat numărul imobilelor cadastrate la circa 8,9 milioane din care 2,1 milioane de apartamente, 3,71 milioane de construcţii şi 2,93 milioane de terenuri. Valoarea PNCCF este de 1,2 miliarde de euro, din care 900 miloane de euro reprezintă fondurile ANCPI, obţinute exclusiv din serviciile prestate, iar 312 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, care o să înceapă a fi atrase începând de anul viitor.

Articole Similare si de Interes pentru Dvs

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatarii
HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.