Consolidarea seismică a unei clădiri grav avariate costă între 200 şi 600 de euro pe metrul pătrat construit, în cazul în care nu se modifică arhitectura iniţială, dacă sunt folosite materiale compozite, în timp ce în cazul în care sunt folosite metodele clasice costul ajunge să fie între 700 şi 1.000 de euro pe metrul pătrat, potrivit mai multor firme din domeniu din România.

Pentru consolidarea unei construcţii, în special a uneia individuale, soluţiile compozite pe bază de fibră de carbon sau de sticlă sunt mult mai eficiente şi elegante comparativ cu cele clasice, atât din punct de vedere estetic, al costurilor, dar şi în ceea ce priveşte manopera.
In cazul consolidării clasice, constând în general din suprabetonări, costurile sunt aproape de cele necesare pentru construcţia de la zero.
Costul consolidării cu materiale compozite a unei locuinţe individuale este redus, intervenţia presupunând foarte puţin deranj şi o manoperă mult mai ieftină, comparativ cu metoda tradiţională, chiar dacă preţul pe unitatea de produs poate fi uneori mai ridicat. Astfel, punând în balanţă costurile totale (material şi manoperă) ale unei consolidări clasice şi pe cele ale unei consolidări cu fibre de carbon sau de sticlă, aplicarea tehnicilor moderne cu fibre este întotdeauna mai ieftină.

Orice lucrare de consolidare, indiferent de soluţia tehnică adoptată, dar pusă în operă corect, prelungeşte durata de viaţă a clădirii cu minim 50 de ani.

Mai multe clădiri publice au fost consolidate seismic în ultimii ani: Palatul Victoria, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României, Ateneul Român şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român sau clădirile Academiei de Studii Economice (toate din Bucureşti); Biserica Mănăstirii Golia, Biserica Banu, Biserica Armenească şi Catedrala Mitropolitană (din Iaşi) şi Filarmonica din Arad.

CONTACTAŢI-NE ACUM!

Vă stăm în orice moment la dispoziţie în mod gratuit pentru a vă sfătui referitor la etansarea strapungerilor. Va sfatuim si referitor la produsele ce se recomandă şi la aplicarea lor. Daca este nevoie ne deplasăm şi la sediul dvs., mergem la şantierul dvs. (uneori aceasta deplasare costa). Discutăm cu proiectanţii dvs. sau cu constructorul dvs. Stabilim de comun acord modul şi facilităţile de plată. Pentru asta doar sunaţi-ne la telefonul 0785 506 512.

Puteti sa ne trimiteţi si un mesaj prin completarea formularului de cerere de ofertă. Vă răspundem imediat (în cel mai scurt timp posibil) şi veţi fi foarte mulţumit/ă!

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatarii
HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?


Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.